Şase vameşi de la posturile vamale Leuşeni şi Sculeni, reţinuţi acum două zile, vor sta între 25 şi 30 de zile în izolator, iar alţi cinci vor sta câte 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată joi, 3 noiembrie, de către Judecătoria Buiucani. Mâine, 4 noiembrie, la ora 9.20 - va fi examinat demersul în privinţa inca a unui vameş.

Toate cele 30 de persoane reţinute au fost puse sub ÎNVINUIRE. O parte dintre acestea vor fi cercetate în stare de libertate, unul dintre motivele care au stat la baza acestei decizii este recunoaşterea vinovăţiei şi colaborarea cu ancheta.

Acum două zile, Centrul Naţional Anticorupţie a efectuat percheziţii la posturile vamale Sculeni şi Leuşeni, iar ca urmare au fost reţinute 30 de persoane. Printre acestea se numără 14 vameşi, trei poliţişti de frontieră, şase operatori economici şi şapte şoferi, toţi cercetaţi într-un dosar de corupţie. Cauza penală vizează mai multe infracţiuni – fals în acte, depăşirea atribuţiilor de serviciu, abuz în serviciu, dar şi luare de mită pentru a facilita folosirea frauduloasă a carnetelor interbus de către transportatorii de pasageri în străinătate.