V-ați întrebat vreodată cât de sănătoase sunt produsele de patiserie (covrigi calzi, croissante, foitaj, gogoși etc.) și ce ingrediente conțin? Cu siguranță, ați observat că multe dintre gheretele de patiserie din Chișinău se află în apropierea instituțiilor de învățământ, parcurilor, devenind astfel o tentație pentru copiii de toate vârstele.  

La solicitarea suntparinte.md, Laboratorul Încercări Produse Agroalimentare din cadrul Centrului de Metrologie Aplicată și Certificare a analizat din punct de vedere microbiologic 16 produse, selectate aleatoriu, din cinci patiserii din Chișinău. Conform unei monitorizări în teritoriu, echipa noastră a stabilit că majoritatea elevilor și părinților cu copii cumpără produse de patiserie de la: „Granier”, „Covrigo”, Rumenel”, „Pan Pan” și „La Mămuca”.

În lista celor de la Suntparinte.md figura și „Simigeria Petru” (str. Kiev, 11), însă activitatea acesteia, la scurt timp de la începerea investigației, a fost sistată. Investigația a fost realizată în perioada noiembrie 2017-februarie 2018.

Rezultatele au fost publicate acum, din motiv că mai mulți agenți economici au amânat/au refuzat constant să ofere documentele care confirmă calitatea și inofensivitatea produselor.

Rezultatele sunt de-a dreptul îngrijorătoare. În unele produse au fost depistate bacterii periculoase pentru sănătatea omului, precum cele coliforme și stafilococi coagulazo-pozitivi. În cazul unui produs de patiserie, echipa Sunparinte.md a depistat că acesta a fost pus în vânzare fără să existe vreun document care să confirme că produsul a fost testat.

Suntparinte.md s-a adresat la Centrul de Sănătate Publică din mun. Chișinău. Vicedirectorul instituției, Eudochia Tcaci, a comunicat că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) este instituția care coordonează segmentul dat și este responsabilă de calitatea produselor alimentare comercializate în unitățile de alimentație publică, de aplicare a măsurilor și de sancționare a agenților economici.

În răspunsul oferit de ANSA erau menționate următoarele: „Agenţii economici din sectorul alimentar sunt obligaţi să prezinte cumpărătorilor, consumatorilor şi organelor de control şi supraveghere de stat informaţia completă, veridică, precisă privind produsele alimentare şi materialele în contact cu produsele alimentare, privind respectarea, la executarea operaţiunilor ce ţin de circuitul alimentar, a cerinţelor reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile”, conform Legii 78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare.

ANSA a adăugat că „nu este instituția cu competențe de arbitraj în privința respectării dreptului la informațiile de interes public”. Totodată, responsabilii din cadrul instituției au precizat că, pentru a iniția un control în domeniul siguranței alimentelor, Suntparinte.md va trebui să expedieze o petiție ce include subiectul solicitării.

În investigație, Suntparinte.md menționează faptul că investigațiile de laborator au vizat și mai multe tipuri de covrigi calzi (cu semințe de susan, floarea-soarelui, mac), inclusiv de la patiseria „Simigeria Petru”, care a fost recent închisă, după cum ne-a comunicat administratoarea. Produsele au fost supuse analizei fizico-chimice, însă, din cauză că mai mulți agenți economici au refuzat să ne prezinte documentele normative, nu am putut face comparație cu rezultatele obținute.

Suntparinte.md își asumă responsabilitatea pentru acest material și va prezenta rapoartele de încercări instituțiilor abilitate, în cazul în care va fi nevoie, pentru a confirma veridicitatea celor menționate. Totodată, Suntparinte.md se angajează să monitorizeze continuitatea și finalitatea acțiunilor care vor fi întreprinse de instituțiile de resort.

Toată investigația poate fi citită pe siteul Suntparinte.md.