Guvernul de la Kiev a aprobat, în planul financiar al companiei publice „Ukrzaliznitsya”, studiul de fezabilitate pentru reabilitarea tronsonului feroviar Berezino-Basarabeasca. Anunţul a fost făcut pe reţelele sociale de Viktor Dovgani, viceministru ucrainean al Infrastructurii, transmite INFOTAG.

Potrivit lui Viktor Dovgani, proiectul va contribui la creşterea traficului de mărfuri al companiei, în special, pe segmentul Arciz–Basarabeasca. Un alt avantaj al proiectului este crearea unei căi alternative de ocolire a Transnistriei.

„Aceasta înseamnă deschiderea unei căi directe din Republica Moldova spre porturile din regiunea Odesa, îmbunătăţirea comunicaţiei de transport cu sudul Basarabiei şi cu portul Reni (în special, reducerea costurilor de transport de mărfuri şi sporirea siguranţei lor)”, a declarat viceministrul.

Proiectul, în valoare de 600 de milioane de hrivne, presupune reabilitarea a circa 20 de kilometri pe teritoriul Ucrainei şi 1,5 km pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi reparaţia capitală a infrastructurii segmentului Berezino-Basarabeasca, demontat în 1999.

Proiectul are însă şi oponenţi. În special, directorul adjunct al portului Ismail, Iuri Vlasenko, se teme că, odată cu punerea în funcţie a tronsonului, „fluxurile de mărfuri se vor orienta spre Moldova, ceea ce va duce la ruinarea porturilor ucrainene de la Dunăre”.

„În 2016, aproximativ 1,4 milioane de tone de mărfuri au fost transportate prin portul Ismail în direcţia României, şi anume spre combinatul „ArcelorMittal Galaţi”. Dacă această ramură feroviară va fi construită, atunci acest flux de mărfuri va merge pe calea ferată, prin care va fi livrat direct la combinatul din România. În plus, Moldova va putea atrage mărfuri suplimentare în portul Giurgiuleşti”, a spus el.

Republica Moldova insistă asupra reabilitării tronsonului feroviar Basarabeasca-Berezino încă din 2006. Acesta este important din punct de vedere al posibilităţii de conectare a celor două ţări prin ocolirea Transnistriei.

Se presupunea că lucrările vor începe în vara anului 2016. Conducerea „Căii Ferate din Moldova” a spus atunci că segmentul de cale ferată pe teritoriul ţării noastre poate fi reabilitat în decurs de 2-4 luni.