Un poliţist a fost împuşcat aseară, în jurul orei şapte şi jumătate, la Punctul de trecere a frontierei de la Leuşeni, în cursul procedurii de primire-predare a armamentului din dotare. Din fericire, starea de sănătate a poliţistului este în afara pericolului.

Potrivit ofițerului de presă al Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, poliţistul a fost transportat de urgenţă de ambulanţă la Spitalul Raional Hânceşti.

În urma investigațiilor medicale, s-a stabilit că împușcătura a provocat o ușoară rănire a mușchiului gambei de la piciorul drept. Nu a fost necesară spitalizarea bărbatului. Starea sa de sănătate e în afara oricărui pericol.

Cazul este investigat de Inspectoratul de Poliție și Procuratura din Hâncești.