Un tânăr a ajuns la Cimilişlia, cu automobilul pe care îl conducea, într-o casă. El nu avea permis de conducere şi a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor de patrulare.

Incidentul a avut loc la 20 februarie. Un locuitor al satului Horești, raionul Ialoveni, aflat la volanul unui Renault, a fost observat de radarul INP deplasându-se cu viteză excesivă pe strada Cetatea Albă, Cimișlia. Inspectorii de patrulare l-au somat să stopeze, dar el a ignorat cerințele polițiștilor. 

Din cauza vitezei, şoferul a pierdut controlul, astfel mașina a ajuns într-o casă.

Imediat, el a fost transportată la spital. Întrebat de ce a refuzat să stopeze mașina, el a spus că nu deține permis de conducere. Pe lângă pagubele pe care trebuie să le plătească, tânărul mai riscă o amendă.