La 15 februarie a fost lansată campania „O carte pentru educația ta”, cu genericul: „Donează o carte, investește în viitor”, care își propune să vină în sprijinul elevilor și altor copii din stânga Nistrului. Campania va dura până la sfârșitul lunii martie 2018.

Toți doritorii de a susține copiii de la școlile moldoveneşti din stânga Nistrului  sunt invitați să contribuie cu donații de cărți, manuale și alte materiale didactice.

Este de menționat și faptul că acțiunea vine întru implementarea prevederilor pct.6 din Decizia protocolară „Cu privire la asigurarea funcționării școlilor moldovenești cu predare în grafia latină” din 25 noiembrie 2017, semnată de către reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului și care prevede posibilitatea aprovizionării nestingherite a acestor instituții de învățământ cu manuale, materiale didactice și alte mijloace necesare pentru desfășurarea calitativă a procesului educațional.

Cărțile pot fi donate celor opt școli moldoveneşti care studiază în grafie latină din regiunea transnistreană, prin intermediul Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat, care se află în incinta Casei Guvernului.

Persoana de contact din cadrul Biroului este dl Ivan Țurcan, tel.: (022) 250 378, mail: [email protected].

În cadrul acţiunilor de promovare a campaniei „O carte pentru educația ta”, Biroul politici de reintegrare, în colaborare cu lectorul universitar Ruben Agadjanean, cu studenții masteranzi ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, Maria Căldare și Cristina Vizitiu, precum și cu studenții Facultății Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Adrian Moscalu și Eugen Garaz, au realizat un spot video la acest subiect.