Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale condamnă cu vehemență implicarea angajaților medicali în aplicarea schemelor de corupție în promovarea medicamentelor și reiterează importanța respectării prevederilor legislației privind prescrierea acestora.

Potrivit unui comunicat de presă, MSMPS regretă situațiile create și va întreprinde acțiuni necesare pentru a implementa și a asigura respectarea actelor normative în vigoare, de către angajații sistemului de sănătate, inclusiv prin sesizarea organelor de control.

Totodată, conducerea MSMPS îndeamnă populația să denunțe cazurile în care observă abateri de comportament ale medicilor, când le sunt prescrise medicamente pe altfel de formulare, decât cele aprobate de minister, sau alte nereguli de prescriere și să sesizeze ministerul la numărul de telefon 022-72-10-10. hhhhhhhhhhhhhh

Acum câteva zile, 20 de persoane, inclusiv angajaţi din domeniul ocrotirii sănătăţii şi reprezentanţi ai unor reţele farmaceutice, au fost reţinute de către Centrul Naţional Anticorupţie şi procurorii anticorupţie. Acestea sunt bănuite de corupere pasivă, activă şi abuz în serviciu în dosare ce vizează punerea în aplicare a unei scheme coruptibile prin care agenţii de vânzări ai companiilor farmaceutice se înţelegeau cu unii medici din cadrul instituţiilor medico-sanitare să le promoveze produsele.

Reţinerile au avut loc în cadrul unor percheziţii desfăşurate în mai multe locaţii din ţară, în urma cărora au fost găsite probe importante care demonstrează funcţionarea schemei, se anunță într-un comunicat de presă al CNA.