Pretinsul guvern al regiunii separatiste din stânga Nistrului va stabili „procedura și condițiile de încheiere a contractelor de locațiune a bunurilor de stat și municipale de către organizațiile de învățământ general cu predare în grafie latină”.

Potrivit agenției INFOTAG, faptul e prevăzut de completările la legislația autoproclamatei rmn, semnate, marți, de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, şi care vor intra în vigoare astăzi, 31 ianuarie.

Proiectul de lege a fost elaborat de pretinsul guvern la inițiativa așa-numitului minister de externe al regiunii și a fost adoptat săptămâna trecută de Sovietul Suprem în două lecturi.

Potrivit șefului „diplomației” separatiste, Vitalii Ignatiev, documentul are drept scop punerea în aplicare de către partea transnistreană a „înțelegerilor privind asigurarea funcționării școlilor moldovenești cu predare în grafie latină, atinse la 25 noiembrie 2017 la Bender la nivelul reprezentanților politici ai Moldovei și Transnistriei”, precum și a „Deciziei de protocol privind asigurarea funcționării școlilor moldovenești cu predare în grafie latină”, semnată la Viena la sfârșitul anului 2017.

În Transnistria funcționează opt școli cu predare în grafie latină în baza programelor de învățământ ale Republicii Moldova. În școli învață peste o mie de copii. Autoritățile din regiune împiedică activitatea școlilor, cerând ca acestea să fie înregistrate la Tiraspol, să plătească impozite în conformitate cu legislația locală, iar procesul educațional să se desfășoare după legile transnistrene. Această problemă a constituit de numeroase ori subiect de examinare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a declarat că Federația Rusă este vinovată de limitarea dreptul de a preda și de a învăța în limba maternă. Problema însă a rămas nerezolvată până acum, iar Moldova ridica această chestiune la toate platformele de negocieri.