Două persoane au murit în ultimele 24 de ore din cauza incendiilor. O femeie de 72 de ani din Iargara, Leova a fost găsită carbonizată în locuința sa, după ce casa i-a luat foc. Un alt caz a avut loc în satul Nicolaevca, Glodeni. Un bărbat în vârstă de 49 de ani a sfârșit asfixiat după ce camera în care se afla a luat foc. De asemenea, în ultimele 24 de ore, salvatorii au continuat să acționeze pe drumurile blocate de zăpadă. Astfel, s-au efectuat lucări de deblocare a cinci mijloace de transport de pe drumuri din raiaonele Ungheni, Telenești și Căușeni.

Conform Administrației de Stat a Drumurilor la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant au fost implicate 391 unități de tehnică cu implicarea a 546 de persoane.

Potrivit furizorilor de energie electrică la data de 21 ianuareie ora 8.00 mai rămâneau deconectate de la curent 11 localități din 3 raioane. Urmează a fi reconectată energia consumatorilor din raioanele Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă.  

Pe parcursul ultimelor 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 25 de situații de risc fiind antrenați 160 de angajați cu 40 de autospeciale.