Cea de-a patra judecătorie care ar putea avea magistrați specializați ar putea fi cea din Orhei. Un demers al președintelui instanței, Veronica Cupcea, va fi examinat în ședința de marți a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). La mijlocul lunii decembrie, CSM și-a dat acordul pentru ca magistrații din Judecătoria Strășeni, sediul Centru, să activeze în baza specializărilor. Judecătoria Strășeni a devenit a treia instanță din țară cu magistrați specializați, după judecătoriile din Chișinău și Bălți.

Demersul președintelui instanței din Orhei vizează doar magistrații din sediul Centru al Judecătoriei. În instanța din Orhei activează nouă magistrați.

Specializarea în instanțele judecătorești urma să se facă din 1 iulie 2017, însă acest proces are loc mai lent. Și asta pentru că, potrivit Legii cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești, specializarea se face în cazul în care judecătoriile au 10 și mai mulți magistrați angajați. Majoritatea instanțelor din țară duc lipsă, însă, de judecători.

În vara anului trecut, președintele CSM, Victor Micu, a declarat că Legea cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești și Codul de procedură civilă ar putea fi modificate, în ceea ce privește specializarea judecătorilor și repartizarea dosarelor în instanțele din țară, deoarece aceste procese nu pot fi realizate.

Sursa: Bizlow.md