Un bărbat din Capitală a fost reținut de procurorii anticorupție și ofițerii CNA pentru că ar fi luat 5000 de euro ca să mituiască magistrații de la judecătoria Orhei.

Într-un comunicat de presă al CNA este menționat că în luna octombrie a anului trecut, bănuitul ar fi pretins banii ca să convingă magistrații de la Orhei șă emită o sentință de achitare pe un dosar penal aflat pe rol în privința fratelui denunțătorului.

Bărbatul, bănuit de trafic de influență, ar fi primit inițial o parte din bani, iar cu restul sumei, 4 000 de euro transmiși sub controlul CNA, acesta a fost prins în flagrant delict.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă până la 6 ani de închisoare ori o amendă de până la 200 000 de lei.