Cinci persoane au fost reținute de procurorii PCCOCS pentru că au creat o rețea criminală care era implicată în circulația ilegală ale drogurilor în regiunile de sud ale Republicii Moldova, în special în or. Cahul, s. Crihana Veche, r-l Cahul, r-l Taraclia, alte localități.

Într-un comunicat de presă al PCCOCS, este menționat că în cadrul efectuării mai multor percheziții în domiciliile persoanelor bănuite, au fost descoperite și ridicate în jur de 3 (trei) kg de droguri, în special paie de mac, marihuana, metadon, ect., ceea ce prezintă proporții deosebit de mari, totodată și au fost depistate și ridicate atât obiecte predestinate pentru prelucrare a drogurilor, consumarea lor, cât și mijloace speciale de comunicare, folosite la comiterea crimei.

În total au fost stabiliți și reținuți 5 (cinci) membrii a grupării criminale, fața de care la demersul procurorului au fost aplicate măsuri preventive sub forma de arest.

Acțiunile persoanelor reținute cad sub incidența art. 2171 al. (4) lit. b), d) Cod penal, care prevede pedeapsa sub forma de închisoare pe un termen de până la 15 ani.

Gruparea criminală a fost documentată pe timp de aproape 5 (cinci) luni, la momentul actual de către procurorii PCCOCS oficiul Sud și ofițerii de investigații ai INI a MAI se întreprind măsuri pentru identificarea și altor persoane, care fac parte din această grupare criminală.