Regulamentul care stabilește elementele definitorii pentru învăţământul dual, timpul acordat pregătirii teoretice şi practice, a fost aprobat astăzi, 11 ianuarie, de către executiv. Este introdus termenul nou de „salariu de ucenicie” pentru remunerarea activității desfăşurate de elev în cadrul întreprinderii. De asemenea, sunt reglementate atribuţiile Camerei de Comerţ şi Industrie, partener al Guvernului în realizarea programului de învățământ dual, transmite IPN.

Învățământul dual este o formă alternativă de organizare a învățământului profesional tehnic, care presupune instruirea simultană în cadrul unei instituții de învățământ profesional tehnic și în cadrul unei întreprinderi. Ponderea pregătirii practice este de aproximativ 70%, iar elevii absolvenţi pot fi angajați în cadrul întreprinderii. Finanțarea învățământului dual va fi asigurată atât din bugetul de stat, cât și din sursele agenților economici.

În anul de studii 2016-2017, circa 20 de companii au implementat astfel de programe de studii, în colaborare cu nouă instituţii de învăţământ profesional tehnic.