Procurorii au obţinut pedepse cu închisoarea pentru doi deţinuţi din Leova care au pregătit omorul copiilor vitregi a unuia dintre pușcăriași. Deținutul a ajuns la acest gest ca să ia averea moștenită de copii după ce acesta și-a omorât soția.

Într-un comunicat de presă se spune că în ianuarie 2011, un deţinut de la Penitenciarul din or. Leova, care îşi ispăşea pedeapsa pentru omorul soţiei sale, i-a propus unui coleg de celulă să găsească o persoană terţă, pentru a executa omorul copiilor săi vitregi, ce urmau să moştenească averea soţiei cu care se afla în litigiu de partajare a averii moştenite.

Pentru comiterea omorului, deţinutul promitea o recompensă de 10 mii dolari. În continuare, complicele, care era deţinut pentru comiterea şantajului şi tâlhăriei, a găsit o persoană căreia i-a promis la rândul său 7 mii de dolari. Dirijând la distanţă printr-un telefon mobil, deţinutul a pregătit asasinarea victimelor conform mai multor scenarii pentru a nu trezi careva dubii. În cele din urmă, potenţialul executor a renunţat la comiterea crimei şi a denunţat inculpaţii oamenilor legii.

În iunie 2016, instanţa de fond i-a achitat pe inculpaţi, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, iar procurorul a contestat sentinţa considerând-o ilegală.

Astfel, recent prin decizia Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost admis, inculpaţii fiind condamnaţi la 15, şi respectiv, 10 ani de închisoare cu executare.

Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.