O șoferiță în vârstă de 22 de ani a provocat în această dimineață un accident rutier, în urma căruia și-a avariat automobilul de model BMW X6. Din imaginile video apărute pe rețele de socializare, se observă că mașina avariată avea instalate semnale luminoase speciale în spatele grilei radiatorului.

Accidentul a avut loc acum câteva minute pe podul de la viaduct, iar în urma acestuia nimeni nu a avut de suferit. 

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, șoferița se deplasa spre Botanica, iar din neatenție a pierdut controlul volanului.

Automobilul a lovit cu roata bordura și s-a răsturnat. Accidentul a fost unul neînsemnat și nu au fost înregistrate persoane rănite”, a precizat Stati.

În ceea ce privește semnalele luminoase speciale, Stati a precizat că, până în prezent, nu există nicio informație la acest subiect. 

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Tânăra riscă să se aleagă cu o amendă în valoare de 1500 de lei și 6 puncte de penalizare.