Sute de asociații obștești, fundații, instituții private din R. Moldova sunt pe lista beneficiarilor Legii 2% pentru anul 2018.

Conform IPN, în listă figurează 511 asociații obștești, fundații, instituții private și 83 de culte religioase care sunt înregistrate la Ministerul Justiției ca beneficiare a Legii 2%.

În perioada prevăzută pentru depunerea cererilor de înregistrare (septembrie 2017), solicitări de includere pe listă au fost depuse de 106 asociații și 12 culte. Cererile a șapte solicitanți au fost respinse, comunică Ministerul Justiției într-un răspuns pentru IPN.

De la întocmirea listei, 11 beneficiari au fost excluși, fie că au solicitat acest lucru, fie pe motiv că nu întrunesc condițiile de eligibilitate, adică au datorii la bugetul public al țării. Lista asociațiilor obștești și a cultelor religioase beneficiare poate fi accesată pe site-ul Ministerului Justiției. Noii solicitanți depun cereri de înregistrare în perioada 1 – 30 septembrie a fiecărui an.

Potrivit Legii cu privire la asociațiile obștești, așa numita Legea 2%, persoanele fizice pot direcționa unei organizații non-guvernamentale sau unui cult religios 2% din impozitul pe venit plătit statului. Chiar dacă legea prevede că banii pot fi cheltuiți doar în anumite scopuri, serviciile de presă ale Ministerul Justiției și Serviciului Fiscal de Stat au comunicat pentru IPN că instituțiile nu au atribuții de verificare a modului în care sunt cheltuite sumele transferate asociațiilor obștești și cultelor religioase.