(UPDATE 10:06) Geniștii ajunși la fața locului au constatat că obiectele care păreau a fi două obuze neexplodate sunt de fapt două corpuri metalice care nu prezintă niciun pericol public.

Un locuitor al Capitalei în fi găsit în Parcul Central două obuze, iar apoi a anunțat autoritățile care deja se îndreapta la fața locului.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului Apărării, Ala Diaconu, geniștii au primit notificare despre două poisbile obuze depistate în Parcul Central Ștefan cel Mare. La momentul de față, geniștii se deplasează la fața locului pentru a stabili dacă acestea sunt cu adevărat obuze, respectiv să le demineze. 

Potrivit unor fotografii apărute pe Facebook, zona din parc a fost îngrădită, iar la fața locului se află deja câteva echipaje ale poliției.

Știrea se actualizează ...