Două autobuze au luat foc în această noapte într-o parcare de pe strada Uzinelor, din localitatea Băcioi.

Serviciul 901 a fost alerat în jurul orei 01:55. La fața locului au intervenit 3 echipaje de pompieri. Ajunși la locul incendiului, salvatorii au stabilit că două autocare de model Setra, respectiv Mercedes, sunt în totalitate cuprinse de flăcări.

Pompierii au reușit localizarea incendiului spre ora 03:00 și au reușit stingerea completă a acestuia la ora 4 și 53 de minute. Nu au existat victime.

Cele trei echipaje ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au salvat alte 3 autobuze care riscau să fie cuprinse de flăcări. Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiștii IGSU.