Șeful unei Direcții ANSA, șeful IP „Centrul Republican de Diagnostică Veterinară” și directorul unui SRL specializat în comercializarea vaccinurilor veterinare au fost reținuți cu puțin timp în urmă de procurorii PCCOCS. În aceste momente au loc mai multe percheziții la birourile și domiciliile celor vizați.

(UPDATE 11:40) Sursele ne spun că procurorii ar fi găsit într-un sertar din casa șefului de direcție de la ANSA, 6000 de euro ambalați într-o hârtie. În cadrul anchetei urmează să se stabilească dacă banii reprezintă economiile funcționarului sau sunt surse financiare cu proveniență ilicită.

Cei trei sunt complici într-un caz de trucare a licitației de achiziție a vaccinului folosit pentru prevenirea rabiei.

Surse apropiate anchetei spun că înțelegerea ar fi avut loc între funcționarul de la ANSA, șeful IP „Centrul Republican de Diagnostică Veterinară” și un angajat al unui SRL specializat în comercializarea vaccinurilor. 

Cei trei urmau să lase ANSA fără 1 465 200 lei în urma aplicării schemei de trucare a licitației. Astfel, șeful Direcției Patrimoniu și Management Intern al ANSA a schimbat datele caracteristice ale vaccinului din cadrul licitației în așa fel încât, în urma concursului, să fie desemnată câștigătoare firma SRL „Decebal Impex”. 

Ca urmare a fost procurat un vaccin care stabilizează rabia la temperaturi de până la +15 grade celsius pe un termen de 6 luni, în loc de un vaccin, care, potrivit normelor legale, ar fi trebuit să asigure o stabilitate la temperaturi de +25 de grade pe un termen de 11 luni. Din diferența de preț, ANSA a fost prejudiciată cu aproape un milion și jumătate de lei.