Regiunea transnistreană va păși în noul an cu legea bugetului adoptată. Aceasta a fost semnată în ajun de către președintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, chiar dacă cheltuielile planificate pentru 2018 depășesc aproape dublu veniturile.

Potrivit agenției Infotag, încasările prevăzute sunt în valoare de 1,594 mlrd. ruble ($102,8 mil.), iar cheltuielile - 3,086 mlrd. Ruble ($199,1 mil.). Deficitul în valoare de 1,492 mlrd. ruble va fi acoperit din „banii pentru gaze”, din împrumuturi fără dobândă de la persoane juridice și din împrumuturi externe.

Datoria externă a Transnistriei este de circa $68,6 mil. (din creditele acordate de Rusia în perioada 1992-1994 și dobânzile pentru acestea). Ca și în anii precedenți, nu sunt prevăzute modalităţi de achitare a datoriei. În document nu se indică nimic despre datoriile acumulate pentru gazul rusesc, care depășesc $6 mlrd.

Datoria internă a ajuns la aproape 17,888 mlrd. ruble și de 11 ori depășește veniturile bugetare planificate pentru 2018. Pentru rambursarea acesteia, la fel, nu sunt prevăzut resurse. Termenele de rambursare a datoriilor pentru împrumuturi fără dobândă și credite fără dobândă au fost prelungite până la 1 ianuarie 2022.

În lege se menţionează că „asistența financiară gratuită (umanitară), acordată Transnistriei în 2018 de către Rusia, are destinaţii stricte”.