Studentul la ASEM, găsit astăzi strangulat în camera de cămin de către colegii săi de cameră, este fiul preotului din satul Chirileni, raionul Ungheni. Primarul comunei, Iurie Stoica, spune că tânărul era bun și cuminte, dar nenoricirile par a-i urmări familia: acum doi ani, când a nimerit într-un accident rutier grav, băiatul „a fost întors de pe cealaltă lume”.

Potrivit primarului, tânărul ar fi suportat mai multe operații foarte complicate în urma unui accident rutier, petrecut acum doi ani, în care a fost implicat împreună cu tatăl său. 

„Nu știu prea multe ce s-a întâmplat atunci, însă oamenii zic că l-au întors de pe cealaltă lume. Eu știu că el intrase la studii la ULIM, mai apoi s-a transferat la ASEM la frecvență redusă, însă nu vă pot spune mai multe”, a precizat pentru Deschide.MD primarul comunei Chirileni. 

Familia tânărului, mai are doi copii: o fată, care este studență în anul trei la Colegiul Național de Medicină din Chișinău, și un băiat, care este în clasa a zecea la un liceu din Ungheni. 

Potrivit surselor Deschide.MD, astăzi este ziua de naștere a mamei tânărului. 

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Adrian Jovmir, a menționat pentru Deschide.MD că asupra tânărului nu a fost găsit niciun bilet de adio. 

Oamenii legii i-au în considerare eventualitatea unuii suicid, însă așteaptă expertiza medico-legală.