Salvatorii au intervenit de patru ori în ultimele 24 de ore, în diferite localităţi, pentru a-i ajuta pe şoferii aflaţi în dificultate pe drumurile naţionale. Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor, în lucrările de aplicare a materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 457 unităţi de tehnică şi 971 persoane, fiind ca atare distribuite circa 2168 tone de material antiderapant.

Potrivit ultimelor informații operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de ajutorul salvatorilor, pentru tractare, a fost nevoie în apropiere de satul Lupa-Recea, raionul Strășeni, unde un microbuz a derapat de pe traseu și a rămas blocat. Aceeași situație a fost înregistrată, cu un automobil, în apropiere de satul Parcani, raionul Călărași, dar și cu un alt automobil de lângă satul Meleșeni, același raion.

Tot din cauza ghețușului, șoferii altor autoturisme au apelat pentru ajutorul salvatorilor și pompierilor în raionul Rezina, lângă localitățile Păpăuți și Țahnăuți, dar și în orașul Orhei, când un automobil al Serviciului de asistență medicală a rămas blocat în timpul deplasării spre un pacient, din cauza condițiilor dificile de circulație.

În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează conducătorii auto să fie prudenți când pornesc la drum și să aibă mașinile pregătite pentru condițiile de iarnă și pentru circulația pe trasee. Mai mult, înainte de deplasare, e indicat să fie verificate informațiile referitor la situația traseelor din republică și datele despre meteo, pentru a fi pregătiți în situații de criză.

În cazul în care e nevoie de ajutor pentru deblocare, tractare, dar și alte situații care pun în pericol viața și sănătatea, poate fi apelat de urgență Serviciul 901.