Încă trei persoane de la Camera de Licențiere, vizate în dosarul cazinourilor colaborează cu anchetatorii în cadrul urmăririi penale, de aceea oamenii legii vor aplica o altă măsură de arest care este una nonprivativă de libertate, și anume aceștia nu trebuie să părăsească localitatea în care locuiesc.

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari adeclarat pentru Deschide.MD „aceste persoane au făcut declaraţii şi colaborează cu ancheta”. Prin urmare oamenii legii nu au temei să ceară arestul ca măsură preventivă.

„Noi nu vom cere mandat de arest pentru ei din motiv că aceste persoane au făcut declaraţii şi colaborează cu ancheta. Prin urmare noi nu avem temei să cerem arest, dar vom aplica o altă măsură preventivă nonprivativă de libertate. Asta va însemna că ei nu vor putea părăsi localitatea", ne-a declarat Morari precizând că toate cele trei persoane sunt din Chişinău.

Amintim că ieri magistrații au decis ca directorul adjunct al Camerei de Licentiere să petreacă urmatoarele 30 de zile in Penitenciarul nr.13. Este decizia Judecatoriei Buiucani. La fel un mandat de arest, pe un termen de 30 de zile, a fost emis si pe numele unei șefe de direcție din cadrul aceleiași instituții. Aceasta va sta in arest in izolatorul CNA.

De precizat că acum trei zile procurorii anticorupție și ofițerii CNA au descins la Camera de Licențiere și la domiciliile unor angajați ai instituției. Procurorii au căutat probe privind introducerea în baza de date a sistemului e-licentiere a unor date eronate ce vizează prelungirea licențelor pentru agenții economici care prestează activități în domeniul jocurilor de noroc. În urma operațiunii, cinci anagajați ai instituției au fost reținuți. Printre ei se numără și vicedirectorul instituției.