Acum nu demult, în Capitală s-a spart o conductă termică de la CET-2, mai multe sectoare riscând ca urmare să rămână fără căldură, mai ales că specialiştii SA Termoelectrica încă n-au localizat spărtura.

Potrivit șefei Serviciului de comunicare și relații cu publicul al întreprinderii, Elena Junghina, cauza ar fi vechimea conductei. În lucrările de remediere sunt implicate şase echipe mobile de intervenții specială.

„Traseul a fost secționat, iar acum se pompează apa care a curs. Până nu vom localiza care este porțiunea de ruptură a conductei, nu putem spune care va fi perimetrul locuințelor în deconectare. Totuși, ținând cont de cele văzute la fața locului, specialiștii ne promit ca până diseară situaţia va fi remediată și nu vom admite deconectarea consumatorilor pe o perioadă lungă de timp”, a precizat pentru Deschide.MD Elena Junghina.

Pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini din care se vede că strada Vadă lui Vodă a fost inundată cu apă clocotită, de culoare verzuie. Zona a fost acoperită cu aburi. Internauți susţine că în perimetru se circulă cu dificultate.