În urma apariţiei în Ziarul de Gardă, ediţia din 30 noiembrie 2017, a investigaţiei jurnalistice „Regele" gheretelor de la Pretura Centru", primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a dispus crearea unui grup de lucru pentru efectuarea unei anchete de serviciu.

Potrivit dispoziţiei primarului general interimar, grupul de lucru va examina faptele relatate în investigaţia jurnalistică, în care este vizat pretorul sectorului Centru, Pavel Rusu, urmând să constate, în şapte zile, existenţa sau non-existenţa răspunderii disciplinare în acţiunile demnitarului public, după care va prezenta un raport de anchetă, se spune într-un comunicat de presă al primăriei. 

Ținem să precizăm că în Ziarul de Gardă a scris amănunţit despre afacerea cu gherete a pretorului delegat, şeful Direcţiei social-economice în cadrul Preturii Centru, Pavel Rusu.

Ulterior, ZdG a publicat secvenţe în care un reporter este bruscat şi alungat din Pretura Centru, pentru că a intrat într-un birou pentru a-i lua o declaraţie pretorului delegat. 

„Am încercat să luăm legătura cu Pavel Rusu prin intermediul anticamerei de la Pretură. Secretara, însă, a făcut trimitere la noua dispoziţie a primarei interimare, Silvia Radu, conform căreia comunicarea cu angajaţii Primăriei Chişinău se face exclusiv prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei, Vadim Brânzaniuc. Acesta, după ce l-a contactat pe Rusu, ne-a spus că pretorul l-a rugat să ne transmită că despre activitatea lui personală n-o să vrea să vorbească cu nimeni. Ulterior, tot prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei, am transmis prin e-mail întrebările ZdG către pretor”, scrie Ziarul de Gardă.