Un accident rutier, soldat cu decesul a două persoane, s-a produs sâmbăta în apropierea satului Varvareuca (r-nul Florești). Potrivit datelor oferite de Inspectoratul de Poliție Florești, un Volkswagen, în care se aflau 4 persoane, s-a ciocnit frontal cu un Opel, în care era doar șoferul.

În urma impactului, șoferul automobilului Volkswagen a murit pe loc, iar unul dintre pasageri a decedat în drum spre spital. Celelalte trei persoane se află în stare gravă la spital.

Potrivit ofițerului de presă al IP Florești, Dina Fomin, toți trei sunt internați în Secția terapie intensivă și nu sunt în stare să facă declarații.

Toate persoanele ce au rămas în viață au fost supuse unei expertize de prelevare a probelor biologice pentru a se stabili dace se aflau în stare de ebrietate. Când persoanele își vor reveni, ei vor fi audiate și se va ajunge la o anumită concluzie”, a declarat ea.