(UPDATE 17:00) CNA anunță într-un comunicat de presă că nouă persoane, printre care primarii din satele Ghelăuza şi Găleşti din raionul Străşeni, un consilier raional şi un şef de la Fondul Ecologic, dar şi reprezentanţii unor agenţi economici, au fost reţinute astăzi de CNA şi procurorii anticorupţie, în urma unor percheziţii. Acţiunile de urmărire penală s-au desfăşurat în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe faptul coruperii pasive, active şi escrocheriei şi au constat în percheziţionarea unor birouri din instituţii publice, precum şi ridicarea unor acte din cadrul a zeci de primării din toată ţara. Cei reţinuţi sunt suspectaţi că ar fi acţionat conform unui plan infracţional determinat, urmărind scopul de a obţine asistenţă financiară de la Fondul Ecologic pentru implementarea unor proiecte locale.

Astfel, procurorii au documentat un şir de licitaţii publice privind construcţia sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare în mai multe localităţi, în urma cărora au câştigat companiile gestionate din umbră de un singur beneficiar. Acesta ar fi gestionat întreaga schemă infracţională care consta în negocierea cu factorii de decizie din cadrul Fondului Ecologic Naţional al Ministerului Mediului asupra aprobării finanţării proiectelor, care urmau să fie atribuite primăriilor din ţară. După ce erau identificate localităţile, beneficiarul mergea la responsabilii din teritoriu şi le propunea 5 la sută din valoarea contractului care urma a fi semnat. Ulterior,  membrii grupului de lucru din primării aranjau câştigarea licitaţiei de către agentul economic  indicat, descalificând alţi aplicanţi.

În continuarea intenţiilor sale infracţionale, după semnarea contractelor, acelaşi beneficiar prezenta Fondului Ecologic documente contabile false cu privire la executarea lucrărilor prevăzute în contracte pentru a obţine plăţile indicate. De facto, lucrările nu erau executate, iar Fondul Ecologic transfera bani pe conturile firmelor gestionate de el  în baza unor acte fictive, fapt ce a dus la delapidarea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari, de ordinul zecilor de milioane de lei.

CNA şi procurorii au descins astăzi la peste 20 de primării din ţară de unde au ridicat documente cu privire la achiziţiile publice organizate de autorităţile locale pentru efectuarea diferitor lucrări de canalizare şi apeduct – proiecte finanţate de Fondul Ecologic de stat. Procurorii urmează să analizeze toate licitaţiile, faţă de care sunt anumite suspiciuni.

(UPDATE 14:45) În urma perchezițiilor de astăzi, de la Directia Locativ-Comunală a Municipiului Chișinău au fost ridicate actele licitației privind construcția sistemului de canalizare din Durlești, în valoare de 12 milioane de lei, bani alocați prin Fondul Ecologic de Stat. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de șeful Direcției Generale Locativ Comunală, Petru Gontea.

Ținem să precizăm că Deschide.MD a scris și despre alte licitații „cu cântec” inițiate de Direcția Generală Locativ Comunală. De exemplu, despre echipamentul de epurare a apelor reziduale pe care instituția municipală a vrut să-l cumpere cu peste 14 milioane de lei, adică cu 2 milioane de lei mai scump decât cea mai mică ofertă propusă la licitație. Grupul de lucru a examinat dosarele sub conducerea șefului adjunct Igor Munteanu, numele căruia ar mai fi apărut în licitații cu nereguli. Igor Munteanu este fratele ex-ministrului Valeriu Munteanu și a vicedirectorului SIS, Ruslan Munteanu. 

Detalii: (DOC)Licitație cu „scârț"- anulată. Direcția locativ comunală nu a simțit diferența a +/- 2 mln. lei

(UPDATE 13:51) Patru persoane au fost reţinute, până la această oră, în cadrul operaţiunii de astăzi, afirmă ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi. Printre reţinuţi este primarul din Ghelăuza (Nicoleta Malai, 27 de ani. A fost propusă de PL) şi trei reprezentanţi ai companiilor beneficiare a licitaţiilor trucate. În prezent, acţiunile de urmărire penală sunt în desfăşurare în mai multe primării din ţară şi la sediile unor companii. Acestea au loc în cadrul unui dosar care vizează trucarea unor licitaţii de milioane de lei, bani proveniţi din Fondul Ecologic pentru susţinerea unor proiecte locale.

(UPDATE 12:23) În dosar ar figura în jur de 20 de primării, conduse de reprezentanți ai PD, PLDM, PL, PNL și PPEM, care au organizat licitații pentru asistența financiara din Fondul Ecologic. Sursele redacției noastre ne spun că operațiunea de azi se va finaliza cu mai multe rețineri.

(UPDATE 11:49) Sursele Deschide.MD de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului spun că ar fi vorba despre licitații finanțate din banii Fondului Ecologic de Stat.

(UPDATE 11:34) Ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi, a confirmat pentru Deschide.MD că procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA desfăşoară acţiuni de urmărire penală în mai multe primării din ţară într-un dosar pornit pe faptul trucării unor licitaţii. Potrivit ei, ofiţerii efectuează percheziţii, dar şi ridicări de acte din primării, inclusiv din sediul Ministerului Mediului şi cel al Primăriei municipiului Chişinău. De asemenea, au loc acţiuni de urmărire penală şi la câteva companii, beneficiare ale licitaţiilor aranjate.

Zeci de percheziţii au loc, la această oră, în mai multe primării din ţară, inclusiv în Primăria Capitalei. Ofiţerii anticorupţie şi procurorii au descins şi în fostul Minister al Mediului, unde desfăşoară acţiuni, potrivit surselor Deschide.MD. Deocamdată nu se ştie în ce dosar are loc operaţiunea. Revenim cu detalii.