În perioada 14-15 noiembrie 2017, Inițiativa Primarii pentru Creștere Economică a organizat prima sesiune de instruire pentru consultanții locali din cadrul autorităților locale care au devenit Membrii Juniori ai Clubului M4EG, informează Agenția de Dezvolatre Regională Sud.

Cei 21 de participanți, experți, consultanți locali, reprezentanți ai CALM, Agențiilor de Dezvoltare Regională, Centrului de Dezvoltare Comunitară Integrată au discutat despre Conceptul M4EG, principiile și elementele  Planului de Dezvoltare Economică Locală (Plan DEL) și au analizat prima componentă a procesului de planificare – Analiza Economică Locală.

Programul este constituit din patru module de instruire și are un conținut specific, în conformitate cu diverse etape de elaborare a Planului de DEL, reflectate în Îndrumarul M4EG pentru Structura și Conținutul Planului de Dezvoltare Economică Locală. Acest program este organizat pentru a susține activitatea ea  de planificare economică locală a autorităților locale și va fi realizat în perioada noiembrie 2017 – mai 2018, referitoare la Planul de DEL.

Primarii pentru Creștere Economică (www.m4eg.eu) este o nouă inițiativă a Uniunii Europene care a fost lansată în ianuarie 2017 în cadrul Parteneriatului Estic. Scopul general al Inițiativei este de a susține primarii și administrațiile locale din țările Parteneriatului Estic să devină facilitatori activi ai creșterii economice și creării locurilor de muncă la nivel local.

Este de menționat că în cadrul inițiativei „Primarii pentru creștere economică” 5 autorități publice din Regiunea de Dezvoltare Sud au aderat  și au primit certificatul de membru junior al clubului M4EG.  Acestea sunt: Consiliul raional Cimișlia, Consiliul raional Căușeni, Primăria municipiului Cahul, primăria orașului Cimișlia și primăria orașului Căușeni. În continuare, în cadrul acestui program  autoritățile care au aderat la club vor fi asistate la elaborarea Planurilor de dezvoltare economică locală, documente care vor primi avizul Băncii Mondiale și care vor deschide mai multe oportunități pentru elaborarea și aplicarea la diverse apeluri de proiecte pe domeniul dezvoltării economice finanțate de UE.

sursa: ADR Sud