Primarul interimar Silvia Radu a descoperit la primăria Chișinău peste 700 de contabili. Anunțul a fost făcută de edilul interimar în contexul în care afirma că a cerut partenerilor internaționali să asigure consultanță în reorganizarea primăriei.

La finalul ședinței de astăzi a Primăriei Chișinău, Silvia Radu a declarat că, după ce a analizat organigramele, a observat că mai multe direcții subordonate se suprapun în responsabilitățile pe care le au. Totodată, a remarcat că unele direcții sunt, de fapt, întreprinderi de stat, al căror statut nu este "reglementat în final". Primarul interimar a mai adăugat că sunt direcții care dețin un număr prea mare de angajați.

„Nu am putut stabili numărul exact de contabili care sunt angajați ai primăriei și care sunt plătiți din banii locuitorilor Capitalei. Am auzit cifre de 700 - 800, dacă ne referim doar la contabili. Am gestionat o întreprindere cu un buget mai mare decât bugetul municipiului Chișinău și care avea un singur contabil. Vă dați seama care este eficiența în diferența gestiunii”, a declarat Silvia Radu, menționând că este necesară o reformă a primăriei pentru o gestionare mai bună a banului public. 

------------------ Amintim că astăzi primarul interimar Silvia Radu a declarat că vrea transparență totală în ce privește cheltuielile publice. Aceasta s-a adresat angajaților primăriei cu mesajul să nu politizeze activitatea lor în primărie, iar cei care o fac să lase funcția celor care doresc să muncească.