Fostul șef al Direcției municipale transport public și căi de comunicații, Igor Gamrețchi, își construiește casă nouă de dimensiuni aproximativ ca ale unui bloc locativ. Potrivit unor imagini video expediate sâmbătă pe adresa mai multor redacții, imbobilul se află la etapa finisajului interior. Sunat de reporterii Deschide.MD, Igor Gamrețchi a confirmat că familia lui este proprietară a casei respective, dar a dezmințit restul informațiilor atașate în mesajul primit de noi.

Potrivit detaliilor parvenite pe adresa redacției, casa amplasată pe str. Primar Gherman Pintea ar avea o suprafață de 1500 metri pătrați, iar lucrările sunt executate doar cu materiale importate. 

„Baia este cu teracota de 200 euro/m2, sauna, cu plăci de sare, toate tavanele cu ornamente de gips...”, mai scrie în mesajul atașat. 

La rândul său, Gamrețchi ne-a explicat că este vorba despre un teren primit de tatăl său, care lucrează la Universitatea Tehnică, iar lucrările de construcție se fac de mai bine de 5 ani. 

„Tatăl meu a primit terenul de la Universitate, nu prin deciziile CMC, cum primesc socialiștii... Construcția a început acum vreo cinci ani, dar au fost și perioade când lucrările au fost stopate. Acum este în variantă gri. Ceea ce îmi spuneți despre teracotă, saună sau alte detalii sunt prostii. Vom discuta despre ele, când socialiștii mă vor chema la ei în bucătărie. Nu e cazul să discutăm detalii de interior”, a conchis Gamrețchi, precizând că imobilul are o suprafață de peste 400 de metri pătrați, nu de 1500, cum am fost informați. El a mai ținut să precizeze că această casa ar urma să găzduiască două familii: a lui și a părinților săi. 

Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate (ANI) nu se regăsește decât declarația de avere pentru 2014 a șefului Direcției transport. Potrivit declaraţiei, Gamrețchi deține, din 2004, un apartament de 45,5 m.p. și, din 1999, 1/3 din altul, de 64,6 m.p. În 2012, Gamrețchi și-a cumpărat un garaj cu subsol, în valoare de 430 de mii de lei. Gamreţki mai are în proprietate două terenuri extravilane, pomicole, cumpărate în 2006 și 2014.

În martie 2015, când a completat declarația de avere, Igor Gamrețchi a indicat zece automobile, fabricate între 1981 și 2000, dar achiziționate între 2005 şi 2010. Pentru fiecare dintre automobile, Gamrețchi a plătit între 20.000 de lei și 400.000 de lei. Informația cu privire la marca mașinilor este ascunsă de către CNI. Pentru o lună și 15 zile de șefie la Direcția transporturi (a fost numit în funcție la 26 noiembrie 2014) și aproape un an de interimat, Igor Gamrețchi a ridicat un salariu de 75.386 de lei.

Igor Gamrețchi a fost recent condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce, în august, fusese condamnat de Judecătoria Municipiului Chișinău la doi ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis. El a fost găsit vinovat de trafic de influență la selectarea companiilor care urmau să asigure amenajarea parcărilor cu plată în capitală, dosar în care este vizat și primarul suspendat, liberalul Dorin Chirtoacă.