Ministerul Justiției vrea să modifice modalitatea de numire în funcție a judecătorilor. Mai exact, să scoată această prerogativă din responsabilitatea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și să pună la bază principiul meritocrației demonstrate în perioada de studii.

Un anunț în acest sens a fost făcut aseară de ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, la emisiunea „Punctul de azi” de la TVR Moldova. Potrivit lui, necesitatea acestei modificări rezultă din necesitatea de a deconcentra dreptul deciziilor de numire a judecătorilor, care astăzi le revine membrilor CSM conform unor criterii vagi. 

Noi ne propunem ca, începând cu anul viitor, intrarea în profesia de judecător să se facă odată cu absolvirea INJ (Institutul Național de Justiție - n.r). CSM va avea doar un rol absolut tehnic de confirmare a deciziei sau a rezultatelor, respectiv CSM nu va mai putea să-și abroge dreptul de decizie în privința faptului cine intră și cine nu intră în funcția de judecător. Intrarea se va face dând prioritate persoanelor care absolvesc cu cea mai mare medie la INJ. În al doilea rând, cel care va avea cea mai mare medie va avea dreptul să-și aleagă și locul care este vacant și în care vrea să activeze. Acest puzzle este deja aranjat. Noi urmează ca, în scurt timp, să facem acest proiect public, să-l supunem consultărilor și pentru mine această problemă foarte repede se rezolvă”, a declarat Vladimir Cebotari după ce colegul său de studiou - preşedintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea - a opinat asupra necesității de a fi schimbată modalitatea de numire  a judecătorilor. 

Potrivit legislației actuale, candidaţii la funcţia de judecător sunt aleşi de Colegiul pentru selecţia şi cariera judecătorilor în temeiul prezentei legi,mprivind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor şi al regulamentelor Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru judecătorii şi curţile de apel, judecătorii sunt numiţi dintre candidaţii selectaţi prin concurs de către preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Candidaţii selectaţi, care întrunesc condiţiile specificate în art. 6, se numesc în funcţia de judecător, iniţial, pe un termen de 5 ani. După expirarea acestui termen, judecătorii sunt numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă (65 de ani).