În cadrul Penitenciarului numărul 4 din Cricova, ieri, 5 octombrie, a fost dat în exploatare un nou mini-teren de fotbal cu acoperire artificială, instalat în cadrul programului Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal: „Toţi împreună”.

La finalul evenimentului a fost organizat un meci amical între selecţionata veteranilor fotbalului moldovenesc şi echipa deţinuţilor de la Penitenciarul numărul 4.

La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au fost prezenţi Serghei Demcenco, Director adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Oleg Pantea, Şef al Direcţiei Relaţii Publice, Mass-Media şi Secretariat al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Vitalie Falcă, Șeful Penitenciarului nr.4 din Cricova, Vadim Cheibaş, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Constantin Scripnic, Director “Futsal Arena FMF”, alţi oficial și oaspeți.

Începând cu anul 2000, FMF organizează meciuri de fotbal între instituţiile penitenciare, iar din 2007 se desfăşoară campionatul la care participă mai multe echipe.