Fostul procuror general interimar, Mihai Murzac - acum avocat trimis pe banca acuzaților -, ar fi estorcat bani pentru pretinse soluționări ale problemelor penale și de la Ion Morei, fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Cel puțin asta reiese din conversațiile lor, atașate la dosar și obținute ulterior de reporterii Deschide.MD. La un moment dat, infracțiunea capătă note amuzante și se lasă ușor comparată cu „prostia omeneacă” din poveștile lui Ion Creangă: Morei îi dădea lui Murzac zeci de mii euro pentru rezolvarea problemelor sale penale, în timp ce tot el colabora cu ancheta, își recunoaștea vinovăția, iar procurorii anticorupție - conform practicii - îl trimiteau acasă.

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale anunța ieri într-un comunicat de presă că a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a unei persoane, fost demnitar de stat, care, activând în calitate de avocat, a pretins și extorcat bani în sumă totală de 95 000 euro, de la doi clienți ai acestuia, susținând că are influenţă asupra procurorilor și judecătorilor.

Este vorba despre Mihai Murzac, potrivit titlurilor publicate ieri în presă.

În comunicatul de acum trei luni, remis presei după reținerea lui, jurnaliștii erau înștiințați că avocatul ar fi cerut 45 de mii de euro pentru a „rezolva” dosarul unui client de-al său. Acum PCCOCS anunță, însă, și documentarea unui alt episod de trafic de influență, comis de către Murzac care a invocat că le va putea determina pe unele persoane cu funcții de demnitate publică, să i-a o decizie de încetare a urmăririi penale. Pentru acest serviciu, Murzac a extorcat de la ultimul - bani în sumă totală de 50 000 euro, primind o parte dintre ei.

PCCOCS nu dă numele „victimelor”, însă reporterii Deschide.MD au făcut rost de mai multe fișiere din dosarul aflat la Judecătorie, din care aflăm că ar fi vorba despre Serghei Cazachevici - cunoscut om de afaceri din Bălţi, ajuns în custodia ofiţerilor Anticorupţie pentru defrişarea ilegală a nouă hectare de pădure și Ion Morei - fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate, figurant în dosarul terenurilor de la Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din comuna Stăuceni.

Primul i-ar fi transmis lui Murzac suma de 45 de mii de euro prin intermediul fiului său, Andrei. Tranzacția a avut loc pe data de 5 iunie, 2017 acasă la Murzac, pe strada A. Donici (foto alături).

În cazul lui Morei, lucrurile sunt mai complicate: Murzac a cerut 50 de mii de euro, atât pentru eliberarea din arest preventiv, cât și pentru soluționarea cauzei penale a acestuia. Fostul secretar al Consiliului Suprem de Securitate, fiind în relații de prietenie cu Murzac și având încredere în promisiunile sale, i-a transmis prin intermediul soției sale, Ecaterina, o primă tranșă de 7100 de euro. La scurt timp, după eliberarea lui Morei din arest, acesta s-a întâlnit cu Murzac și i-a mai dat 2900 de euro și 5500 de dolari. 

Au urmat alte cinci luni în care Murzac le-a spus soților Morei că el ar fi scos din propriul buzunar bani pentru urgentarea unor acțiuni pe dosar și sub acest pretext a mai cerut 10 mii de euro. 

La un moment dat, între cei doi prieteni - Murzac și Morei - au început să apară neînțelegeri din cauza că ultimul nu și-ar mai fi respectat promisiunile pecuniare. Motivul, ne spun sursele din anchetă, era ușor de desprins: Morei a înțeles că în urma acordului de recunoaștere a vinovăției, dosarul său de facto evolua în ritmuri firești, iar banii pe care îi achita lui Murzac erau aruncați în vânt. 

Publicăm mai jos câteva secvențe din conversațiile pe care le-a avut Morei și Murzac și soția lui Morei și Murzac:

 Se impunea totuși o precizare de la procurori: a transmis Murzac cuiva bani pentru soluționarea problemelor sau doar îi estorca și îi „depozita” în propiul buzunar. 

„Nu, noi nu am stabilit niciun contact între persoana pusă sub învinuire și procurorii sau judecătorii care au avut în gestiune aceste cauze penale. Nici cu alte persoane intermediare cărora li s-ar fi putut transmite aceste mijloace financiare. Probele acumulate de noi demonstrează afirmațiile domnului Murzac că ar fi avut influență asupra cuiva, nu însă și careva acțiuni concrete în acest sens. Or în situația creată putem admite faptul că dumnealui, fiind jurist de meserie, se orienta bine în situațiile previzibile de pe anumite dosare și cerea taxe exagerate atribuindu-și pretinsele succese, ne explică șeful adjunct al PCCOCS, Vitalie Busuioc. 

Vom aminti, cu referire la comunicatele Procuraturii Anticorupție că Ion Morei a fost reținut, cercetat penal, apoi trimis în judecată pentru că împreuna cu ceilalți suspecți ar fi participat la o schemă de înstrăinare a unui teren de 30 de hectare, care aparține Colegiului de Vinificație și Vinicultură din Stăuceni.

Morei ar fi primit și mită de 13 mii de euro pentru a putea influența niște judecători să pronunțe o decizie în favoarea celor care au vrut să se îmbogațească prin vânzarea terenului. Ion Morei și-ar fi recunoscut vina și riscă acum închisoare de până la 6 ani.

PCCOCS afirmă că cele două cauze menționate (cazul Morei și cazul Cazachevici), au fost conexate într-o procedură unică și remise în instanța de judecată pentru examinare în fond, iar față de învinuit este aplicată măsura preventivă arestul preventiv.

De menționat, că în cadrul urmăririi penale a fost dispusă aplicarea sechestrului pe bunurile imobile care aparțin lui Murzac, și anume un teren și două construcții, în vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiunea săvârșită.

În cazul în care va fi găsit vinovat, persoana riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.