„Exercise Rapid Trident 2017” din Ucraina la care participă 57 de militari moldoveni din cadrul Armatei Naționale, se desfășoară ca pe roate. În grupul de pe Facebook, destinat exercițiului militar internațional, au apărut primele fotografii de la desfășurarea exercițiului.

„Militarii români în timpul unei lupte de spionaj”.

„Soldații ucraineni din brigada 94. Momente din cadrul exercițiilor”

„Forțele Armate al Poloniei la Exercise Rapid Trident 2017”

Amintim că Guvernul a aprobat miercuri, 6 septembrie, participarea militarilor moldoveni la stagiul de pregătire „Rapid Trident” din Ucraina, chiar dacă anterior Igor Dodon a anunțat că interzice contingentului Armatei Naționale participarea la acest eveniment. Prim-ministrul Pavel Filip a amintit că „Guvernul este obligat prin lege să asigure dezvoltarea capabilităților Armatei Naționale”. În continuare, premierul l-a rugat pe viceministrul Apărării, Gheorghe Galbura, și pe ministrul Justiției, Vladimir Cibotaru, să identifice soluții pentru evitarea în continuare a acestui blocaj.

Drept răspuns, șeful statului a anunțat suspendarea Hotărârii sus-menționate a Guvernului. Potrivit lui Dodon, prin adoptarea unei asemenea decizii, Executivul a încălcat prevederile Legii cu privire la apărarea naţională. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el a scris că, pentru prima dată în calitatea sa de șef al statului, a decis să facă uz de dreptul său constituțional (articolul 88, aliniatul 1, lit „e"), care prevede că șeful statului „suspendează actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, până la adoptarea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale".

Ulterior, reprezentanții Guvernului au anunțat că militarii moldoveni vor participa la stagiul de pregătire, indiferent de decizia președintelui.

Totuși, având în vedere că Aparatul Președintelui nu a prezentat la acea etapă un document oficial la Curtea Constituțională privind motivele care au stat la baza suspendării Hotărârii Guvernului, decizia șefului statului nu a putut fi considerată legală.

Stagiul de instruire „Rapid Trident 2017” se desfășoară în perioada 7-23 septembrie la Centrul internaţional de menţinere a păcii Yavoriv din Ucraina. La exercițiu participă circa 1.800 de militari din 14 ţări: Bulgaria, Canada, Estonia, Italia, Georgia, Lituania, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, Romania, Turcia, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii.

Republica Moldova este prezentată de 57 de militari ai Batalionului 22 de menţinere a păcii şi a Brigăzii 1 „Moldova”.