Maia Sandu consideră că „azi sau mâine” ideea unirii Republicii Moldova cu România una „nerealistă”, iar aceasta trebuie realizată „prin consens național”, deoarece „nu este real ca Uniunea Europeană să permită unui stat membru să înghită un teritoriu care este corupt, divizat și care nu este un stat de drept”. Totodată, lidera PAS a catalogat Actul Unirii din 1918 ca unul impus, inadmisibil în actuala conjunctură. Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al doilea congres al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a avut loc pe data de 10 septembrie curent.

Întrebată despre relațiile Republicii Moldova cu România, Sandu a declarat că „sunt foarte importante”, însă unirea celor două state românești „trebuie să fie un consens național la acest subiect, aceasta poate fi doar o decizie democratică, a oamenilor care locuiesc pe acest teritoriu, și nu impusă sau făcută așa cum s-a întâmplat altă dată”.

Ea a ţinut să sublinieze că deşi PAS are şi membri care „împărtăşesc dezideratul unirii cu România”, considerând – „ca şi o bună parte a cetăţenilor” – că aceasta e soluţia de accedere la normalitate, „noi, membrii noului birou PAS, considerăm că nu este real”.

„Cei care cred și promit că pot să facă unirea astăzi sau mâine, își asumă această promisiune, dar noi o credem nerealistă”, a precizat liderul PAS.

Sandu și-a argumentat această viziune, în primul rând, din perspectiva Uniunii Europene, care va impune Republicii Moldova „să îndeplinească niște condiții clare”. Deși, Uniunea Europeană conform propriei legislații nu are nici un fel de atribuții în deciziile suverane ale statelor. Al doilea argument susținut de lidera PAS, presupune o decizie democratică, iar „unirea de altă dată” s-ar fi realizat, potrivit ei, împotriva voinței cetățenilor.