Prin cooperarea angajaţilor Penitenciarului nr. 2 din Lipcani şi ai Inspectoratului de Poliţie Briceni, aseară, în jurul orei opt, au fost reţinuţi doi indivizi de 18 şi 32 de ani, care intenţionau să arunce peste zidurile puşcăriei mai multe substanţe interzise.

Purtătorul de cuvânt al DIP, Oleg Pantea, a declarat pentru Deschide.MD că este vorba despre 2 seringi a câte 20 ml, cu masă vegetală de culoare verde, mărunţită, asemănătoare cu cânepa, 100 g de masă vegetală învelită cu lipici, de culoare verde, tocată, asemănătoare cu cânepa, 200 gr de substanţă mărunţită de culoare cafenie, asemănătoare cu paie de mac și 2 telefoane mobile.
 
Obiectele și substanțele interzise, care urmau să ajungă peste zidurile instituției de detenție, au fost ridicate și sigilate de grupa operativă sosită la fața locului, iar persoanele au fost reținute pentru acumularea tuturor probelor necesare iniţierii unei cauze penale.
 
Sursa citată ne-a mai spus că împiedicarea tentativei de introducere a obiectelor și substanțelor interzise a fost posibilă datorită măsurilor speciale de investigație, desfășurate de către angajații Penitenciarului nr.2-Lipcani și ai IP Briceni.