Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a admis solicitarea procurorilor privind prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu pe un termen de încă 30 de zile a primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Decizia a fost pronunțată cu puțin timp în urmă.

Astfel, edilul capitalei se va afla în arest, cel puțin, până la data de 12 octombrie.

Totodată, magistrații au respins cererea primarului cu privire la participarea la lucrările Congresului Puterilor Locale al Consiliului Europei ca neîntemeiată.

Amintim că Dorin Chirtoacă a fost reţinut la data de 25 mai 2017 de către procurorii anticorupție și ofițerii CNA, în dosarul „parcărilor cu plată”. A doua zi, pe 26 mai, primarul capitalei a primit 30 de zile de arest la domiciliu.

Procuratura Anticorupție a anunțat săptămâna trecută, printr-un comunicat de presă, că primarul municipiului Chişinău, suspendat din funcție, este cercetat penal într-o nouă cauză penală, în care este suspectat de depăşirea atribuţiilor de serviciu.

----Potrivit materialelor cauzei penale, în perioada anilor 1998 - 2013, instanţele judecătoreşti au emis 383 de hotărâri prin care obliga Consiliul municipal Chişinău (în continuare CMC) să asigure diferite persoane şi familiile acestora cu spaţiu locativ din fondul public de locuinţe municipale, conform normelor prevăzute de legislaţia locativă în vigoare la acel moment. Astfel, în perioada 2012 - ianuarie 2017, Primăria mun.Chişinău, reprezentată de către Primarul General, prin înțelegere prealabilă cu părțile în procedura de executare, au găsit o metodă de soluţionare a titlurilor executorii, încheind tranzacţii de împăcare cu persoanele care au prezentat acte executorii ale instanţelor judecătoreşti, prin care CMC era obligat să-i asigure cu locuinţe.

În cadrul urmăririi penale sunt investigate și alte persoane care au fost parte la schema infracțională, care a existat de mai mulți ani în cadrul Primăriei mun.Chișinău, exprimată în schimbarea modului de executare a titlurilor privind acordarea spațiului locativ cu titlul de folosință contra unor favoruri financiare.

Ulterior primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a afirmat că decizia procurorilor de a-i deschide miercuri, 6 septembrie, încă un dosar penal este şi mai ilegală decât în cazul primului proces penal.