Șeful postului de control fitosanitar Leuşeni din cadrul ANSA va sta 20 de zile în arest la domiciliu. Acesta şi-a recunoscut vina şi colaborează cu ancheta.

Şeful postului de control sanitar-veterinar şi fitosanitar Leuşeni al ANSA a fost reţinut pe 6 septemvrie de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Potrivit surselor Deschide.MD, ar fi vorba despre Vitalie Chilaru. Ofiţerii CNA au făcut percheziţii la domiciliul acestuia, iar și în biroul său de serviciu. 

Alături de şeful de la ANSA a mai fost reţinut şi reprezentantul unui agent economic, care este suspectat de corupere activă.

Potrivit materialelor cauzei penale, şeful Postului control fitosanitar Leușeni, folosind situația de serviciu, ar fi dat indicații ilicite medicilor veterinari şi fitosanitari din subordine, ordonându-le să creeze impedimente neîntemeiate agenților economici care importă în Republica Moldova produse alimentare, cu scopul de a-i determina pe aceştia să-i solicite ajutorul personal. Ulterior, după ce discuta cu agenţii economici, funcţionarul îi condiţiona să-i achite diferite sume de bani pentru a soluţiona problema. 

În procesul investigării cazului, s-a constatat că şeful postului control fitosanitar primea regulat diferite sume de bani pentru fiecare partidă de produse alimentare importate pe parcursul săptămânii prin postul vamal Leuşeni, dar şi prin posturi vamale  Tudora şi Criva. Astfel, în privinţa funcţionarului a fost pornită o urmărire penală pentru corupere activă, fiind acumulate probe privind perceperea sistematică a unor plăţi de la un şir de agenți economici. Acestea ar fi fost achitate  sub formă de „salariu" sau „taxă de protecţie", cadouri preţioase etc.

De asemenea, în privinţa funcţionarului menţionat se documentează şi componenţa de înfracţiune prevăzută de art.3302 alin.(1) Cod penal - îmbogăţirea ilicită.

În prezent, şeful postului control fitosanitar este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA. Tot astăzi, a fost reţinut şi unul dintre reprezentanţii agentului economic care achitau regulat mită. Ultimul este cercetat pentru corupere activă.