Nivelul de implementare a proiectelor comune și perspectivele de fortificare a relațiilor moldo-române pe segmente de interes reciproc au fost subiectele discutate în cadrul întrevederii oficiale dintre premierul Pavel Filip și Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Guvern, șeful Executivului a apreciat dinamica relaţiilor bilaterale, exprimând gratitudine Guvernului român pentru susţinerea constantă  acordată în cadrul multiplelor proiecte de dezvoltare și, în particular, pentru sprijinul oferit în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Întotdeauna am simțit că România ne este alături prin suportul său valoros. Sperăm că în continuare vă veți convinge că ați întins o mână de ajutor unei echipe, agenda de reforme a căreia este orientată spre a schimba lucrurile în Republica Moldova și a face opțiunea pro-europeană ireversibilă”, a menționat Premierul.

În context, Pavel Filip a trecut în revistă prioritățile Guvernului pentru perioada următoare și a vorbit despre ultimele evoluții în implementarea reformei administrației publice. De asemenea, Prim-ministrul s-a referit la activitățile întreprinse de Executiv în vederea sporirii atractivității mediului de afaceri și combaterii corupției, accentuând că orice reformă necesită a fi comunicată pe larg, pentru a asigura o percepție corectă a acesteia de către cetățeni și a spori  gradul de încredere din partea societății.

 La rândul său, Daniel Ioniţă a felicitat Guvernul de la Chișinău pentru realizările obţinute, afirmând că Republica Moldova rămâne a fi o prioritate strategică pentru autorităţile de la Bucureşti, iar interesele țării noastre sunt promovate activ de oficialii români pe arena internațională.

 Oficialii au făcut un schimb de opinii şi privind proiectele implementate cu suportul părții române, inclusiv renovarea și dotarea grădinițelor, implementarea serviciului medical de urgență SMURD, renovarea muzeului de Artă din Chișinău, precum și dotarea școlilor cu mijloace de transport. Totodată, părțile au subliniat importanța realizării proiectelor energetice, menționând în special construcția gazoductului Iași – Ungheni - Chișinău, precum și a proiectelor ce țin de interconexiunea rețelelor electrice.