Procurorul reținut acum câteva zile de ofițerii CNA a primit mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce și-a recunoscut vina. Doi polițiști, dintre cei trei care au fost reținuți împreună cu procurorul, vor sta 30 de zile în arest în izolator.

ssssssssssssssInformația a fost confirmată pentru Deschide.MD de ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi, care a menționat că în privința celui de-al treilea polițist instanța urmează să decidă.

Amintim că un procuror al Procuraturii de Circumscripţie Chişinău a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi CNA, în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. În acelaşi caz au mai fost reţinuţi un poliţist din Ialoveni şi doi foşti poliţişti. Investigarea cazului a pornit de la denunţul unui intermediar care avea rolul de transmitere a banilor de la client către procuror.