Un hectar de gunoi a ars aseară în preajma localității Trușeni, municipiul Chișinău. Pompierii au reușit să stingă flăcările în jurul orei 22:10

Apelul la Serviciul 901 a fost recepționat la ora 21:18 minute, iar pompierii au intervenit pentru a localiza arderea care risca să se răspândească. Conform informațiilor prealabile, a ars o suprafață de 1 ha de gunoi. Localizarea incendiului a avut loc la ora 22:10 minute. În urma arderii, nimeni nu a avut de suferit.

O altă intervenție a echipelor de pompieri a avut loc ieri, la ora 20:13 minute, pe strada Hipodromului din sectorul Râșcani al municipiului Chișinău. Aici arderea a cuprins o suprafață de 300 metri pătraţi de vegetație uscată din apropierea pădurii. Salvatorii au reușit lichidarea incendiului fără ca acesta să distrugă spațiul forestier.

Toate circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite. Serviciul Situații Excepționale al MAI amintește că până pe 1 septembrie se menține pericolul excepțional de incendii, iar riscul aprinderii vegetației este mult mai mare. În acest context pompierii îndeamnă oamenii să respecte regulile antiincendiare și să nu aprindă gunoaie și resturi menajere.