Ex-viceministrul Economiei nu va sta la pușcărie. După ce și-a recunoscut vina și a achitat prejudiciul integral de peste 2,5 milioane de lei, procurorii anticorupție au decis să ceară pentru funcționar doar pedeapsă sub formă de amendă. Declarația a fost făcută în exclusivitate pentru Deschide.MD de către procurorul de caz, Dorin Compan.

Potrivit sursei citate, acuzatorii de stat cer - pe lângă prejudiciul achitat - o amendă în valoare de 1500 de unități convenționale, echivalentul a 75 mii de lei, precum și achitarea cheltuielilor judiciare care se ridică la 5597 de lei.

Deși scapă doar cu pedeapsă financiară, Valeriu Treboi ar putea să nu mai revină la Ministerul Economiei. Asta pentru că acuzatorii mai cer pentru el și privarea dreptului de a ocupa funcții publice și funcții de demnitate publică pe un termen de opt ani.

Sentința urmează să fie pronunțată pe data de 22 august. 

Vom aminti, în context, o declarație recentă, făcută de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, potrivit căruia principalul scop al PA nu este să trimită oameni la pușcărie, ci să oprească acțiunile de corupție şi comportamentul corupțional al funcționarilor, dar și să întoarcă prejudiciul în bugetul de stat.

La aplicarea pedepsei urmează a se ţine cont de existenţa prejudiciului cauzat, de momentul consumării infracţiunii, de faptul dacă inculpatul a primit mita propriu-zisă etc. În cazul infracţiunilor de corupţie, este important să fie reparat prejudiciul cauzat, să fie încasată contravaloarea bunurilor transmise ca mită, să fie privat funcţionarul de dreptul de a ocupa funcţia în care a comis fapta de corupţie. Or, o persoană care a făcut un act de corupție să nu mai aibă acces la resursele pe care le utiliza în acest scop, el sau grupul lui să nu mai poată comite acte de corupție și, desigur, să răspundă pecuniar pentru ilegalitățile comise”, spunea procurorul șef anticorupție, Viorel Morari într-un interviu pentru realitatea.md.

Valeriu Triboi a fost reţinut la data de 31 martie, în urma unor descinderi la sediul Guvernului. Procurorii au stabilit că demnitarul, abuzând de funcţia sa, ar fi cumpărat, prin intermediul unor terțe persoane, de la S.A. „Moldtelecom”, un imobil în valoare de aproape un milion de lei, iar ulterior a dat clădirea în locațiune, pe o perioadă de 10 ani, întreprinderii „Furnizarea Energiei Electrice Nord”.

Potrivit anchetatorilor, bănuitul ar fi dat indicaţii unor factori de decizie să repare imobilul din contul firmei, lucrări pentru care au fost alocate 4 milioane de lei.

La etapa incipientă a cauzei penale, procurorii anunțau că Valeriu Triboi risca până la şase ani de închisoare.