Animaţie şi drame în sectorul poliţiei de frontieră Frăsineşti: un adolescent de 14 ani a încercat să transmită peste râul Prut 15 mii de ţigări, altul, de 15 ani, care conducea o motocicletă, a refuzat să oprească la somaţia oamenilor legii.

Minorul de 14 ani e din satul Căţeleni, raionul Hânceşti. A fost depistat pe direcţia Bălăureşti - Zberoaia, în timp ce înainta grăbit, cu un colet cât toate zilele în spate, spre Prut. A fost reţinut în baza informaţiilor operative. În colet avea 15 mii de ţigarete de diverite mărci şi o funie care, din spusele sale, avea să-i folosească pentru a transmite contrabanda unui complice român, aflat pe malul celălalt al râului. Nu departe de locul reţinerii a fost găsită o motocicletă - mijlocul de transport cu care adusese în zonă contrabanda.

Ţigările au fost ridicate spre confiscare, iar cel în cauză, neavând majoratul, este cercetat în stare de libertate, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

Cel de-al doilea caz a avut loc pe aceeaşi direcţie, Bălăureşti - Zberoaia. Un adolescent de 15 ani, însoţit de doi maturi - toţi din Nemţeni, Hânceşti -, conducea o motocicletă. Deşi a fost somat să oprească, nu a reacţionat. În cele din urmă, după o urmărire aproape ca în filmele de acţiune, a fost constrâns să frâneze. Grupul a fost escortat la sediul poliţiei de frontieră Frăsineşti. Nu au putut prezentat nici permisul de aflare în zona de frontieră, nici permisul de conducere a motocicletei.

Minorii au de plătit, după toate, câte 600 de lei pentru încălcarea regimului de frontieră şi, prin dispoziţia Inspectoratului Naţional de Patrulare, câte şase mii de lei pentru faptul că nu au respectat regulile de circulaţie.