Doi locuitori din regiunea transnistreană au ajuns pe banca acuzaților în Germania, fiind învinuiți de tâlhărie. Potrivit presei germane, acum 8 ani, indivizii au pătruns în casa unor bătrâni din orașul Grafenwöhr, după care i-au atacat și jefuit.

De menționat că totul s-a produs în anul 2016, când Oleg B. de 50 de ani și Vadim C. de 56 de ani, împreună cu alți doi complici, au intrat în casa unui cuplu de 89 și 80 de ani. Ulterior, aceștia au imobilizat victimele, și i-au aplicat mai multe lovituri bătrânului de 89 de ani.

Atacul a durat aproximativ o oră, timp în care infractorii au răscolit casa în căutarea obiectelor de valoare.

În urma acestui caz femeia a fost operată la umăr și nu și-a mai putut ridica brațul, iar bătrânul a suferit un accident vascular cerebral. Amândoi au avut nevoie de ajutor de atunci înainte și au trăit tot restul vieții lor cu teamă.

Urmare a măsurilor speciale, complicii transnistrenilor au fost reținuți. Unul dintre ei a fost condamnat în 2018 la 10 ani de închisoare, iar altul – în 2020 la 8 ani. Vadim C. și Oleg B. Au reușit să fugă și au fost reținuți de poliția română abia în acest an, în timp ce încercau să traverseze frontiera moldo-română.

Conform datelor prezentate, procurorii cer pentru cei doi până la 8,5 ani de închisoare. Sentința ar urma să fie pronunțată pe 16 octombrie.