Sclavie în secolul al XX-lea. O femeie de 32 de ani şi copilul ei, de numai opt ani, au muncit timp de trei luni la o stângă de oi din preajma satului Ucrainca, raionul Căuşeni, constrânşi de trei localnici între 18 şi 59 de ani. Aceştia din urmă sunt acuzaţi de trafic de fiinţe umane, conform unui comunicat al Poliţiei de frontieră, Direcţia regională Est.

La începutul săptămânii curente, polițiștii de frontieră au aflat că o locuitoare din Puhoi, Ialoveni, și copilul ei sunt exploataţi prin muncă. A fost sesizată și Procuratura din Căușeni, fiind deschisă o anchetă de urmărire penală. 

Din cercetările preliminare s-a constatat că trei cetățeni moldoveni din Ucrainca, Căușeni au exploatat prin muncă, timp de mai multe luni, o femeie de 32 de ani și copilul acesteia de 8 ani, aflați în stare social-vulnerabilă. Profitând de statutul acestora, bănuiții i-au impus, prin forță fizică și psihică, să muncească în folosul lor la o stână de oi, pe care o dețineau. 

În baza informațiilor acumulate, la data de 27 iulie a.c., polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii din Căușeni, au efectuat percheziții la domiciliile suspecților. Au fost depistate și ridicate documentele de identitate și de altă natură, ce aparțin victimelor, hainele acestora, două cartușe de calibrul 7,62 și de un calibru nestabilit, destinate pentru arme cu țeava ghintuită, precum și alte obiecte vădind infracțiunea. 

A fot ca atare iniţiată o cauză penală privind traficul de fiinţe umane. Dacă vinovăţia va fi dovedită, suspecții riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare. 

În prezent, se întreprind măsurile speciale de investigaţie şi de urmărire penală în vederea identificării altor victime şi a stabilirii tuturor complicilor. Poliţiştii i-au oferit femeii şi copilului eisuportul psihologic necesar.