Iluminarea străzilor şi a curţilor blocurilor de locuit va fi restabilită într-o lună. Asigurări în acest sens dau responsabilii de la Primăria municipiului Chişinău. Solicitat de IPN, şeful Întreprinderii municipale „Lumteh”, Nicolae Verejco, a declarat că reţelele electrice din sectorul Râşcani, Ciocana, Centru şi Buiucani, afectate de ninsorile de la sfârşitul lunii aprilie, sunt restabilite în proporţie de 90%, iar în sectorul Botanica – în proporţie de 80%.

Cel mai afectat, fiind şi cel mai verde, a fost Sectorul Botanica; preconizăm în maximum o lună să restabilim tot iluminatul din capitală - a spus, în esenţă, sursa citată.

Verejco a menţionat că două străzi din capitală - Dimo şi Florilor - rămân fără lumină, din cauza că acolo au început lucrările de restabilire a reţelelor electrice şi de demontare a cablurilor rupte. Volumul de lucru fiind foarte mare, au fost aduşi muncitori şi de la alte sectoare.

Problema, potrivit lui Verejco, nu constă în becuri lipsă, ci se intervine şi la înlăturarea cablurilor care ar putea prezenta pericol de electrocutare. Se efectuează și lucrări de restabilire a reţelelor.

Deocamdată nu se poate spune cât s-a investit până acum în restabilirea iluminatului din capitală, dar, după evaluarea efectuată în aprilie, s-a stabilit că sunt necesare circa 11 milioane de lei.