Premierul Pavel Filip și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, au inaugurat astăzi punctul comun moldo-ucrainean de trecere a frontierei „Cuciurgan-Pervomaisc”. Șeful Executivului a subliniat faptul că acest proiect contravine intereselor pretinșilor lideri de la Tiraspol, dar le va simplifica activitatea agenților economici din regiunea transnistreană și a cetățenilor noștri aflați pe malul stâng al Nistrului. La rândul său, președintele Ucrainean a spus că prin acest proiect, Ucraina își reiterează poziția față de suveranitatea R. Moldova și față de separatismul alimentat de Rusia, cu care se confruntă țara noastră.

Chiar dacă discursurile celor doi demnitari au fost ușor distorsionate de un translator începător, Filip și Poroșenko au preferat să vorbească în limba română și în limba ucraineană, ocolind limba rusă pe care o posedă ambii foarte bine.   

-----------Președintele ucrainean a spus că de acum polițiștii de frontieră din Moldova și Ucraina vor acționa împreună pentru siguranța celor două state și în interesul ambelor părți. Liderul de la Kiev a subliniat că astăzi a semnat și o dispoziție prin care să fie lărgită prezența misiunii EUBAM și în alte puncte de trecere a frontierei, pentru combaterea contrabandei.

„Ucraina este pregătită să faciliteze la maxim restabilirea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova”, a subliniat Petro Poroșenko.

Petro Poroșenko a menționat că în discuțiile cu premierul moldovean a fost abordată și chestiunea ce vizează furnizarea energiei electrice către Republica Moldova, demarcarea frontierei comune. Totodată, a fost discutată posibilitatea extinderii numărului punctelor de control comun la frontiera moldo-ucraineană la Iampoli-Cosăuți și la un punct de trecere de cale ferată – Basarabeasca-Berezino. Poroșenko a mai spus că se planifică și deschiderea podului «Unghuri - Bronița» pentru transportul auto, iar discuțiile pe aceste subiecte vor fi continuate la Chișinău. 

Ținem să precizăm că segmentul de cale ferată „Basarabeasca-Berezino”, asigură conexiunea între Ucraina și R. Moldova prin ocolirea regiunii transnistrene.

Pavel Filip a mulțumit partenerilor europeni pentru că acest proiect a fost posibil inclusiv datorită ajutorului lor.

„Organizarea controlului comun la acest punct de trecere, și în perspectivă la alte puncte, este o demonstrație materială a bunelor relații dintre R. Moldova și Ucraina. Noi facem o deosebire clară dintre așa numiții lideri din regiunea transnistreană și cetățenii noștri care locuiesc acolo.  Acest punct comun de trecere vine în interesul cetățenilor din această regiune și în interesul agenților economici din regiune. Agenții economici nu vor mai fi nevoiți să meargă la alte puncte vamale pentru a formalizarea documentelor pentru import și export, dar o vor putea face aici. Asta e important pentru ca 70% dintre schimburile comerciale se făceau prin acest punct”, a declarat premierul Pavel Filip, calificând drept bizare speculațiile politicienilor de la Tiraspol care spun că acest punct reprezintă o blocadă pentru Transnistria.  

În acest sens, premierul a mai explicat că exporturile din regiunea transnistreană au crescut anul trecut cu peste 10 mln de dolari. 

Despre care blocadă este vorba, când 60% din mărfurile exportate țintesc piața UE. Acest eveniment nu este pe placul unor lideri din regiune, dar este pe placul cetățenilor noștri care trăiesc acolo”, a conchis șeful Executivului. 

-------------Tot azi, Pavel Filip a avut o întrevedere cu Petro Poroșenko la care au discutat foaia de parcurs asumată anul trecut. În context s-a convenit că la ședința comisiei interguvernamentale care va avea loc în toamnă, să se vină cu rezultate concrete legate de demarcarea frontierei, recunoașterea reciprocă a proprietăților, dar și de funcționarea barajului de la Dnestrovsk.

Inaugurarea oficială a punctului comun moldo-ucrainean de trecere a frontierei „Cuciurgan-Pervomaisc" se înscrie în contextul realizării înţelegerilor convenite între Republica Moldova şi Ucraina şi, în particular, a „Acordului interguvernamental privind organizarea controlului în comun” şi a Protocolului interdepartamental semnat de cele două state.

Proiectul este implementat cu sprijinul Uniunii Europene în cadrul politicii de vecinătate, vizând modernizarea managementului integrat al frontierelor şi are la bază standardele şi cele mai bune practici europene.

Controlul comun în punctul de trecere "Pervomaisc-Cuciurgan"a fost aprobat la data de 11 martie 1997, odată cu semnarea „Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la organizarea controlului în comun în punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene".