Magistrații Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) au prezentat astăzi sentința motivată în „dosarul Șor”. Atât procurorii, cât și avocații edilului de Orhei au declarat că urmează să examineze cele 104 pagini din sentință, după care vor depune contestări la Curtea de Apel Chișinău.

Procurorul Andrei Băieșu susține că Șor se face „vinovat de escrocherie, cauzarea prejudiciului prin înșelăciune și abuz de încredere”.

„Vom contesta hotărârea la Curtea de Apel. Acum vom studia concluziile instanței. În 15 zile, noi urmează să depunem apelul motivat, după care instanța expediază la Curtea de Apel materialele cauzei penale”, a precizat el.

La rândul său, avocatul Denis Ulanov continue să declare că Ilan Șor este nevinovat, iar ajutorul său acordat organelor de anchetă îl poate „scuti de pedeapsă”.

Noi vom examina detaliat concluziile instanței, după care vom ataca decizia la Curtea de Apel. Nu suntem de acord cu sentința. În acțiunile sale nu a fost dovedit faptul furtului. El niciodată nu și-a recunoscut vinovăția. Șor a fost primul care a declarat suma furată din bănci, înainte ca acest lucru să fie anunțat de Kroll. Noi nu suntem de acord nici cu acuzațiile aduse la adresa domnului Șor. El nu s-a ocupat de spălarea banilor”, a menționat el.

Ulanov a adăugat că Șor se află în Orhei unde își îndeplinește atribuțiile de serviciu.

El are mai multe ședințe cu subdiviziunile din cadrul Primăriei. Ținând cont de faptul că el a fost lipsit de dreptul de a avea discuții cu locuitorii orașului, acum el încearcă să nu piardă nicio minută”, a declarat avocatul.

----Amintim că primarul orașului Orhei, Ilan Șor, a fost condamnat pe 21 iunie la 7 ani și 6 luni de pușcărie.

Este aplicată o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni. Se stabilește executarea pedepsei cu închisoare aplicată lui Ilan Șor în penitenciar de tip semiînchis. Pedeapsa se aplică din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe. Se înlocuiește măsura preventivă arest la domiciliu cu eliberarea provizorie sub control judiciar până la devenirea sentinței definitive și eliberarea imediată de sub strajă din sala de judecată cu condiția că nu este arestat legal în alte cauze penale”, a anunțat judecătorul Andrei Niculcea.

În acest sens magistrații au stabilit că politicianul, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, are următoarele restricții:
- Să nu părăsească teritoriul Republicii Moldova, decât în condiția stabilită de instanță;
- Să comunice instanței orice schimbare de domiciliu;
- Să se prezinte în instanță de fiecare dată când este citat;
- Să nu săvârșească acțiuni ce ar împiedica aflarea adevărului în dosarul penal.

Procurorii au cerut anterior, 19 ani, de pușcărie pentru Ilan Șor cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții în cadrul instituțiilor financiare pe un termen de cinci ani.

Ilan Șor este învinuit că, în 2014, ar fi obţinut prin înşelăciune peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii, pe care i-a spălat prin intermediul a zeci de companii off-shore, sumă confirmată şi de memorandumul Kroll.