Activistul Andrei Donică va rămâne în arest pentru următoarele 25 de zile, după ce i-a turnat o găleată de lapte în cap ministrului Finanțelor, Octavian Armașu. Decizia a fost luată cu puţin timp în urmă de judecătoria Buiucani.

Donică este cercetat acum penal pentru huliganism, iar rulotele pe care le avea de mai multe luni în fața Guvernului au fost ridicate de polițiști.

Andrei Donică riscă o amendă la 4 000 la 14 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 3 ani.

Amintim că activistul civic, Andrei Donică, cunoscut pentru metodele sale excentrice de a-şi manifesta nemulţumirea faţă de autorităţi, a aruncat peste ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, o căldare cu lapte. S-a întâmplat vineri, pe strada Puşkin, la intersecţia cu bd. Ştefan cel Mare, unde Donică avea instalate două rulote, în semn de protest faţă de guvernare.

Acesta l-a acuzat pe şeful de la Finanţe pentru ilegalităţile fiscale, arătând că a cumpărat un pachet de lapte de la JLC şi nu a primit bon fiscal pentru el. Or, potrivit activistului, ministrul ar fi fost cândva director al companiei amintite.

O altă acuză a protestatarului a fost pe marginea deciziei de a transforma miliardul furat în datorie de stat.

În replică, ministrul i-a spus că nimeni nu a cerut de la oameni niciun leu, numindu-l pe Donică "măgar". Tot oficialul i-a reproşat activistului că el nu deţine "vagonete de care îşi permite Donică", arătând spre rulotele protestatarului.