Angajații Inspectoratului Național de Patrulare au stopat în noaptea de 2 spre 3 iulie, în jurul orei 01:00 în localitatea Susleni din raionul Orhei, un automobil de model Mercedes în care se aflau 4 persoane. În urma investigațiilor s-a depistat că persoanele transportau pe bancheta din spatele mașinii mai multe fire de cânepă.

Imediat după oprirea mașinii, cei trei pasageri au fugit în direcții necunoscute.  În timpul discuției cu șoferul mașinii, un bărbat de 28 de ani, inspectorii de patrulare au observat pe bancheta din spate plante de culoare verde care aveau un miros specific, asemănător cu cânepa.

Atât conducătorul auto, cât și automobilul acestuia au fost escortați la Inspectoratul de poliție, unde în urma verificării s-a stabilit că șoferul transporta peste 100 de fire de plante asemănătoare cu cânepa care au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei.